Fibrele optice pot fi împărțite în funcție de materialul din care sunt fabricate. Așa cum am menționat mai devreme, fibra optică poate fi făcută din sticlă, dar poate fi și din plastic. Ambele materiale au argumente pro și contra.
Fibrele din sticlă sunt excelente pentru transmisia pe distanțe lungi, dar sunt foarte scumpe. Acestea sunt împărțite în două tipuri diferite: single-mode și multi-mode. Principala diferență dintre cele două este diametrul miezului și numărul de grinzi din fibră. Fibrele single-mode permit doar transmiterea unui fascicul de lumină, în timp ce fibrele multi-mode pot transmite mai multe fascicule simultan.
După cum am spus deja, știm și fibre optice din plastic, cunoscute și sub numele de fibre POF (fibre optice polimerice). Fibrele de plastic sunt utilizate pentru distanțe mai scurte și au diametre mai mari ale miezului. Căile lor de transmisie nu sunt la fel de fiabile ca fibra de sticlă, dar principalul lor avantaj este costul lor scăzut. Comparativ cu fibra de sticla, fibra de plastic este foarte ieftina. Deci, dacă combinăm argumentele pro și contra, putem concluziona că fibrele de plastic sunt utilizate în principal pe distanțe scurte (în casa noastră etc.) pentru a menține costurile la un nivel scăzut. De cele mai multe ori, POF-urile se găsesc atunci când se conectează echipamente audio la domiciliu. Atenuarea fibrei de sticlă este de 0,2dB/Km, iar atenuarea POF este de 100dB/Km.